Alegeți funcționalitățile experimentale pe care doriți să le testați

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 52015AB0010

Avizul Băncii Centrale Europene din 13 martie 2015 cu privire la o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului (CON/2015/10)

JO C 175, 29.5.2015, p. 2-4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

29.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/2


AVIZUL BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 13 martie 2015

cu privire la o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului

(CON/2015/10)

(2015/C 175/02)

Introducere și temei juridic

La 17 decembrie 2014, Banca Centrală Europeană (BCE) a primit din partea Parlamentului European o solicitare de emitere a unui aviz cu privire la o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (1) (IAPC) (denumit în continuare „regulamentul propus”). Acest instrument juridic ar abroga și ar înlocui Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului (2). La 26 ianuarie 2015, BCE a fost consultată de Consiliul Uniunii Europene cu privire la același regulament propus.

Competența BCE de a adopta un aviz se întemeiază pe articolul 127 alineatul (4) și pe articolul 282 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Regulamentul propus intră în competența BCE întrucât aceasta este un utilizator-cheie al statisticilor privind IAPC. Indicii armonizați ai prețurilor de consum reprezintă indicatori importanți în contextul politicii monetare. Aceștia sunt de importanță majoră pentru obiectivul principal al BCE de menținere a stabilității prețurilor în zona euro (3), ținând seama de faptul că adoptarea unor decizii de politică monetară adecvate depinde de statistici privind IAPC fiabile și de înaltă calitate. Indicii armonizați ai prețurilor de consum contribuie de asemenea la îndeplinirea atribuțiilor Eurosistemului în domeniul stabilității pieței financiare (4).

În conformitate cu articolul 17.5 prima teză din Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, Consiliul guvernatorilor adoptă prezentul aviz.

1.   Observații generale

BCE sprijină eforturile Comisiei Europene (Eurostat) în direcția revizuirii și a modernizării cadrului juridic al Uniunii cu privire la compilarea statisticilor privind IAPC.

2.   Consultarea BCE și implicarea acesteia în lucrările pregătitoare și de punere în aplicare

2.1.

Având în vedere contribuțiile constante ale BCE la cadrul IAPC și importanța statisticilor de înaltă calitate privind IAPC pentru o politică monetară adecvată și, în special, pentru îndeplinirea obiectivului principal al BCE privind stabilitatea prețurilor, BCE ar trebui să fie consultată în continuare cu privire la modificările viitoare ale acestui cadru (5).

2.2.

În special, potrivit articolului 127 alineatul (4) și articolului 282 alineatul (5) din tratat, BCE trebuie consultată cu privire la orice acte delegate și acte de punere în aplicare, pe care Comisia le poate adopta în conformitate cu cadrul juridic revizuit privind IAPC (6). Obligația de consultare și beneficiile consultării BCE au fost subliniate de Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea Comisia împotriva BCE (7).

2.3.

În conformitate cu dispozițiile existente ale Regulamentului (CE) nr. 2494/95 (8) și sub rezerva colaborării în etapa de pregătire a actelor legislative, considerentul (2) al regulamentului propus ar trebui să reflecte competența BCE de a fi consultată cu privire la actele de punere în aplicare și actele delegate adoptate în temeiul regulamentului propus.

3.   Utilizarea actelor delegate și a actelor de punere în aplicare

3.1.

În ceea ce privește competența Comisiei de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din tratat, BCE consideră că pragul sub care nu există o obligație a statelor membre de a transmite subindici ai indicilor armonizați și lista subindicilor care nu trebuie transmiși de statele membre (9) constituie elemente esențiale ale regulamentului propus. Aceste elemente sunt esențiale pentru asigurarea unor indici ai prețurilor de consum corecți și armonizați. Modificarea acestor parametri are un efect direct asupra acoperirii și asupra solidității indicilor. Aceștia exercită o influență semnificativă asupra calității și fiabilității indicelui. Prin urmare, BCE consideră că actele delegate nu reprezintă instrumentele juridice adecvate pentru a fi utilizate în vederea instituirii de norme de reglementare a acestor elemente cheie ale cadrului IAPC. Aceste aspecte ar trebui decise și stabilite în regulamentul propus. BCE sugerează introducerea, la articolul 5 alineatele (6) și (7), a pragurilor consacrate de 1/1 000 pondere din cheltuielile totale acoperite de IAPC și, respectiv, de 1/100 pentru indicii prețurilor pentru locuințe ocupate de proprietari și pentru indicii prețurilor locuințelor.

3.2.

BCE sprijină articolul 5 alineatul (1) propus în legătură cu articolul 2 litera (q) privind colectarea informațiilor despre „prețurile administrate” ca parte din „informațiile de bază” care ar trebui transmise cu referire la IAPC (și IAPC la o valoare constantă a ratelor de impozitare). BCE monitorizează evoluțiile prețurilor care fie sunt stabilite direct, fie sunt influențate într-o măsură semnificativă de către administrația publică (la nivel central, regional sau local, inclusiv de către autorități de reglementare naționale), precum și impactul acestor evoluții asupra IAPC globali. Într-adevăr, această informație este foarte utilă pentru analiza evoluțiilor inflației. Cu toate acestea, sunt necesare orientări suplimentare cu privire la clasificarea prețurilor ca prețuri neadministrate, prețuri administrate parțial sau prețuri administrate integral. Această clasificare este adesea ambiguă. BCE ar aprecia dacă, în cazul indicilor care fac referire la prețurile administrate sau care exclud aceste prețuri, Comisia ar oferi orientări care să asigure definirea și aplicarea armonizată a acestor noțiuni în cuprinsul unui act de punere în aplicare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din regulamentul propus.

4.   Aspecte metodologice

4.1.

BCE este de acord cu Comisia în ceea ce privește faptul că noul cadru juridic nu ar trebui să rămână în urma cerințelor actuale privind compilarea indicilor armonizați în materie de asigurare a calității și a consecvenței. Realizările obținute în ultimii douăzeci de ani de la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 2494/95 ar trebui să fie menținute și, dacă este posibil, consolidate.

4.2.

Articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulamentul propus introduce o marjă mai largă pentru diferențele sistematice de la nivelul ratelor de creștere anuale ale indicelui prețului locuințelor ocupate de proprietar (indicele de preț OOH) și ale indicelui prețurilor locuințelor (IPL) care pot rezulta din devierea de la conceptele sau metodele regulamentului propus. Deși Regulamentul (UE) nr. 93/2013 al Comisiei (10) nu conține nicio dispoziție în acest sens, BCE sugerează cu fermitate aplicarea standardului de 0,1 puncte procentuale, care este utilizat pentru evaluarea comparabilității subindicilor IAPC. Acest lucru poate fi realizat prin renunțarea la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulamentul propus și eliminarea restricției privind acoperirea prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (a). Existența unor cerințe mai puțin stricte cu privire la comparabilitate ar deteriora calitatea subindicilor OOH și IPL.

4.3.

Producerea de subindici la intervale mai puțin frecvente decât cele prevăzute de regulamentul propus ar trebui să facă în continuare obiectul aprobării prealabile de către Comisie (Eurostat). Acest lucru este asigurat în prezent prin articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95 (11). Aceeași cerință ar trebui să se reflecte la articolul 6 alineatul (3) din regulamentul propus, precum și în regulamentul de punere în aplicare.

În cazul în care BCE recomandă modificarea regulamentului propus, propunerile de redactare specifice însoțite de o explicație în acest sens se regăsesc într-un document tehnic de lucru.

Adoptat la Frankfurt pe Main, 13 martie 2015.

Președintele BCE

Mario DRAGHI


(1)  COM(2014) 724 final.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (JO L 257, 27.10.1995, p. 1).

(3)  A se vedea articolul 127 alineatul (1) din tratat și articolul 2 prima teză din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”).

(4)  A se vedea articolul 127 alineatul (2) prima liniuță și articolul 127 alineatul (5) coroborate cu articolul 139 alineatul (2) litera (c) din tratat, precum și articolul 3.1 prima liniuță și articolul 3.3 coroborate cu articolul 42.1 din Statutul SEBC.

(5)  A se vedea articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95, în conformitate cu care Comisia solicită BCE un aviz cu privire la măsurile pe care intenționează să le prezinte Comitetului Sistemului Statistic European.

(6)  A se vedea, de exemplu, punctul 1.3 din Avizul Băncii Centrale Europene din 15 februarie 2007 la solicitarea Consiliului Uniunii Europene cu privire la opt propuneri de modificare a Directivelor 2006/49/CE, 2006/48/CE, 2005/60/CE, 2004/109/CE, 2004/39/CE, 2003/71/CE, 2003/6/CE și 2002/87/CE, în ceea ce privește competențele de executare conferite Comisiei (CON/2007/4) (2007/C 39/01) (JO C 39, 23.2.2007, p. 1); punctul 2 din Avizul Băncii Centrale Europene din 19 octombrie 2012 cu privire la o propunere de regulament al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2214/96 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (IAPC): transmiterea și difuzarea subindicilor IAPC, în ceea ce privește constituirea indicilor armonizați ai prețurilor de consum la o valoare constantă a cotelor de impozitare, și o propunere de regulament al Comisiei de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum, în ceea ce privește stabilirea indicilor prețurilor locuințelor ocupate de proprietari (CON/2012/77) (2013/C 73/03) (JO C 73, 13.3.2013, p. 5).

(7)  Hotărârea din 10 iulie 2003, Comisia Comunităților Europene/Banca Centrală Europeană (C-11/00, Rec., p. I-7147), în special punctele 110 și 111. Curtea de Justiție a precizat că obligația de a consulta BCE are drept obiectiv „în esență să asigure adoptarea actului de către organul legislativ doar după consultarea acestei instituții, care, în temeiul funcțiilor specifice pe care le îndeplinește în cadrul Uniunii în domeniul vizat și în virtutea nivelului ridicat de specializare de care se bucură, este calificată în mod specific pentru a contribui în mod constructiv la procesul legislativ avut în vedere”.

(8)  A se vedea articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95.

(9)  A se vedea articolul 5 alineatele (6) și (7) din regulamentul propus.

(10)  Regulamentul (UE) nr. 93/2013 al Comisiei din 1 februarie 2013 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum, în ceea ce privește stabilirea indicilor prețurilor locuințelor ocupate de proprietari (JO L 33, 2.2.2013, p. 14).

(11)  Frecvența necesară pentru colectarea prețurilor este o dată pe lună. Atunci când colectarea la intervale mai mari nu împiedică elaborarea unui IAPC care întrunește condițiile de comparabilitate menționate la articolul 4, Comisia (Eurostat) poate permite excepții de la colectarea lunară. Prezentul alineat nu împiedică colectarea mai frecventă a prețurilor.


Sus