Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Monede comemorative de 2 EUR – seria 2020

Unele descrieri ale monedelor de pe această pagină au fost preluate din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și, prin urmare, pot fi ușor diferite de alte materiale publicate pe acest website.

Luxemburg

Obiectul comemorării: Nașterea Prințului Charles

Descriere: Desenul prezintă, în centru, imaginea Prințului Charles, alături de efigiile părinților săi, Altețele Lor Regale Marele Duce Moștenitor Guillaume și Marea Ducesă Moștenitoare Stéphanie. Sub aceste efigii figurează textul „S.A.R. de Prënz Charles” (Alteța Sa Regală Prințul Charles), urmat de data nașterii, „10 mai 2020”. În partea stângă este înscris, pe verticală, cuvântul „LËTZEBUERG”, denumirea țării emitente. Monograma (litera „H” cu o coroană deasupra) constituie o reprezentare a Marelui Duce Henri. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 500 000 de monede

Data emiterii: decembrie 2020

Portugalia

Obiectul comemorării: Cea de-a 730-a aniversare a Universității din Coimbra

Descriere: Desenul redă turnul Universității din Coimbra și o compoziție vizuală din triunghiuri, care reprezintă acoperișurile clădirilor acestei instituții, cel mai înalt fiind cel al Bibliotecii Joanina, inserate în textul „UNIVERSIDADE DE COIMBRA 730 ANOS PORTUGAL 2020” (UNIVERSITATEA DIN COIMBRA 730 DE ANI PORTUGALIA 2020). Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 360 000 de monede

Data emiterii: noiembrie 2020

Slovacia

Obiectul comemorării: Cea de a 20-a aniversare a aderării Slovaciei la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

Descriere: Partea din dreapta sus a desenului de pe fața națională ilustrează conceptul de umanism digital: circuite imprimate, în formă de creier uman, având în centru un cerc care reprezintă un microprocesor. Stema Slovaciei este plasată lângă marginea din dreapta jos. Înscris într-un contur pătrat, care se suprapune parțial imaginii principale, figurează inscripțiile „20. VÝROČIE” și „VSTUP SR DO OECD” (cea de-a 20-a aniversare a aderării Slovaciei la OCDE). Sub pătrat este redată denumirea țării emitente, „SLOVENSKO”, dedesubtul căreia este gravat anul emisiunii, „2020”. Între conturul pătrat și marginea din partea stângă a desenului figurează simbolul monetăriei din Kremnica (Mincovňa Kremnica), format din inițialele „MK” plasate între două ștanțe. Sub simbolul monetăriei se află literele stilizate „PV”, care reprezintă inițialele autorului, Peter Valach. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1 milion de monede

Data emiterii: noiembrie 2020

Cipru

Obiectul comemorării: Cea de-a 30-a aniversare a Institutului de Neurologie și Genetică din Cipru

Descriere: Desenul prezintă „un neuron cu sinapsele sale”, cu referire la activitățile desfășurate de Institutul de Neurologie și Genetică din Cipru, care aniversează 30 de ani de existență. Institutul de Neurologie și Genetică din Cipru beneficiază de recunoaștere internațională și deține un rol activ și esențial, în calitate de centru de excelență național, regional și internațional, în ceea ce privește furnizarea de servicii de înaltă calitate, cercetarea inovatoare și învățământul postuniversitar. Denumirea țării emitente, „KYΠΡΟΣ - KIBRIS”, și mențiunea „ΙΝΣΤΙTOYΤΟ ΝΕΥΡΟΛΟΓΊΑΣ & ΓΕΝΕΤΙKHΣ KYΠΡΟY 1990-2020” (Institutul de Neurologie și Genetică din Cipru 1990-2020) sunt înscrise circular în jurul desenului. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 412 000 de monede

Data emiterii: trimestrul IV 2020

Lituania

Obiectul comemorării: Patrimoniul cultural UNESCO - Kryžių Kalnas (Dealul Crucilor)

Descriere: Desenul înfățișează Dealul Crucilor: sunt reprezentate fragmente de cruci din lemn și din metal simbolizând meșteșugul fabricării crucilor și cultura populară lituaniană. Meșteșugul fabricării crucilor și simbolismul crucilor din Lituania sunt incluse în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO. Desenul conține următoarele inscripții: în partea de sus, denumirea Lituaniei, „LIETUVA”, și anul emiterii, „2020”, iar în partea de jos, inscripția „KRYŽIŲ KALNAS” (Dealul Crucilor) și simbolul monetăriei lituaniene. Desenul este realizat de Rytas Jonas Belevičius. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 500 000 de monede

Data emiterii: trimestrul IV 2020

Finlanda

Obiectul comemorării: 100 de ani de la nașterea lui Väinö Linna

Descriere: Moneda îl comemorează pe bine-cunoscutul scriitor finlandez Väinö Linna, astăzi decedat. Anul curent marchează centenarul nașterii sale, în 1920. Desenul reflectă munca lui Linna într-o fabrică de textile și prezintă, pe lângă chipul său, litere sub formă de țesături și fire care traversează cărțile sale. În partea stângă se află inscripția VÄINÖ LINNA. În partea de jos figurează anul emiterii, „2020”, codul țării emitente, „FI”, și simbolul monetăriei. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 800 000 de monede

Data emiterii: septembrie-decembrie 2020

Malta

Obiectul comemorării: Jocuri de copii

Descriere: Pe monedă sunt redate o serie de jocuri tradiționale îndrăgite de copiii din Malta: bile, titirezi și zmeie tradiționale. Este reprezentată, de asemenea, o versiune malteză de șotron, denumită „passju”. Trei albine care zboară în cerc fac aluzie la un cântec popular intonat de copiii maltezi în timpul jocului. Pe desen figurează denumirea țării emitente, „Malta”, și anul emiterii, „2020”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 220 000 de monede

Data emiterii: octombrie 2020

Germania

Obiectul comemorării: Aniversarea a 50 de ani de la îngenuncherea lui Willy Brandt la Varșovia (Kniefall von Warschau)

Descriere: Desenul îl înfățișează pe Brandt, cancelarul Germaniei de la acea vreme, îngenunchind cu smerenie în fața Monumentului Eroilor Ghetoului din Varșovia. Revolta ghetoului din Varșovia din 1943 este evocată prin imaginile puternice ale compoziției. Desenul redă simboluri puternice într-un relief extrem de fin: un sfeșnic cu șapte brațe (menorah), victimele ghetoului și gestul lui Willy Brandt. În partea centrală a monedei figurează, de asemenea, inițialele artistului (partea superioară), simbolul monetăriei respective („A”, „D”, „F”, „G” sau „J”), anul, „2020” (centru stânga), codul țării emitente, „D” (dreapta jos), și inscripția „50 JAHRE KNIEFALL VON WARSCHAU”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 30 de milioane de monede

Data emiterii: octombrie 2020

Franța

Obiectul comemorării: Cercetarea medicală

Descriere: Desenul este o evocare a omenirii unite, ilustrată printr-un chip înscris într-o sferă. În fața acestuia se află infinitezimalul, reprezentat prin fragmente de ADN înscrise într-un cerc. Prin axa sa oblică, această alegorie sugerează cercetarea și inteligența umană dominând infinitezimalul, studiindu-l și triumfând asupra bolilor. Codul țării emitente, „RF”, este gravat în partea dreaptă sus, în timp ce simbolul monetăriei și anul emiterii, „2020”, sunt inscripționate în partea stângă jos. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 300 000 de monede

Data emiterii: octombrie 2020

Cetatea Vaticanului

Obiectul comemorării: Aniversarea a 500 de ani de la moartea lui Raphael Sanzio

Descriere: Desenul prezintă un portret al lui Raphael și doi îngeri. În partea dreaptă, în semicerc, apare inscripția „RAFFAELLO SANZIO”. Deasupra imaginii celor doi îngeri se află anii „1520” și „2020”, iar dedesubt, denumirea țării emitente „CITTA’ DEL VATICANO”. În partea de jos figurează simbolul monetăriei, „R”, și numele artistei, „D. LONGO”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 101 000 de monede

Data emiterii: octombrie 2020

San Marino

Obiectul comemorării: 250 de ani de la moartea lui Giambattista Tiepolo

Descriere: În partea stângă a monedei se află bustul unui înger, detaliu din opera lui Tiepolo „Agar e Ismaele”, păstrată la Scuola Grande di San Rocco, Veneția, și inițialele autoarei Claudia Momoni, „C.M.”. În partea de sus figurează inscripția „TIEPOLO” și litera „R”, identificând Monetăria din Roma; în dreapta sunt gravați anii 1770 și 2020 și inscripția „SAN MARINO”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 54 000 de monede

Data emiterii: august-septembrie 2020

Finlanda

Obiectul comemorării: Universitățile și societatea – Aniversarea a 100 de ani de existență a Universității din Turku

Descriere: Desenul sub formă de rețea reprezintă interacțiunea dintre universități și societate. În partea de sus a desenului este inscripționat anul emiterii, „2020”, iar în partea dreaptă se află simbolul monetăriei și, sub acesta, codul țării emitente, „FI”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 800 000 de monede

Data emiterii: primăvara/vara anului 2020

Andorra

Obiectul comemorării: 50 de ani de sufragiu universal al femeilor

Descriere: Desenul de pe monedă prezintă un chip de femeie înconjurat de linii mobile infinite. Aceste linii sunt formate dintr-o aglomerare de nume feminine în limba catalană, dificil lizibile individual, ca un tribut adus solidarității femeilor în lupta pentru drepturile lor. Inscripțiile „50 ANYS DEL SUFRAGI UNIVERSAL FEMENÍ” (50 de ani de sufragiu universal al femeilor) și „ANDORRA 1970 - 2020” completează desenul. Aceste inscripții sunt, de asemenea, incorporate, într-o oarecare măsură, în mișcarea liniilor pentru a se acorda o mai mare importanță aniversării comemorate. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 60 000 de monede

Data emiterii: semestrul II 2020

Slovenia

Obiectul comemorării: Aniversarea a 500 de ani de la nașterea lui Adam Bohorič

Descriere: În centrul desenului este inscripționat un slogan multilingv preluat de pe coperta gramaticii latine-slovene a lui Bohorič, intitulată „Proste zimske urice”. Sloganul în limba slovenă, scris cu caractere „bohoričica” (tipul de scriere denumit după Adam Bohorič), care sunt ușor de recunoscut datorită utilizării unei litere „f” tipice, este situat în jumătatea inferioară a centrului monedei. În spatele acestuia se află versiunea în limba latină a sloganului, reprezentând contribuția lui Bohorič la sfera academică internațională. În partea de sus a desenului, în semicerc, este gravată inscripția „ADAM BOHORIČ 1520 / SLOVENIJA 2020”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1 000 000 de monede

Data emiterii: semestrul II 2020

Letonia

Obiectul comemorării: Ceramica din Latgalia

Descriere: Moneda este dedicată ceramicii din Latgalia. Ceramica tradițională s-a manifestat în decursul unor perioade îndelungate în două districte, Latgalia și Kurzeme, dar a supraviețuit în timp și s-a transmis generațiilor următoare numai în Latgalia. Ceramica din Latgalia este inclusă și în Canonul cultural leton. Desenul înfățișează o piesă caracteristică a ceramicii din Latgalia – candelabrul de lut. Desenul include inscripția „LATGALES KERAMIKA” (Ceramica din Latgalia), denumirea țării emitente, „LATVIJA”, și anul emiterii, „2020” Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 412 000 de monede

Data emiterii: trimestrul II 2020

Franţa

Obiectul comemorării: Charles de Gaulle

Descriere: Desenul redă două profiluri ale lui Charles de Gaulle din două momente diferite. Profilul din fundal îl reprezintă pe Charles de Gaulle, în uniformă de general de armată, în timpul apelului la arme din 18 iunie 1940 sau în timpul eliberării Parisului. Profilul din prim-plan îl înfățișează pe de Gaulle în timpul celui de-al doilea mandat prezidențial. Nu în ultimul rând, mențiunea „RF” este integrată parțial într-o cruce a Lorenei, simbol al Franței libere, ales de generalul de Gaulle în 1940. Data nașterii și cea a decesului lui Charles de Gaulle, precum și anul curent sunt, de asemenea, inscripționate pe crucea Lorenei. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 18 061 940 de monede

Data emiterii: iunie 2020

Andorra

Obiectul comemorării: Cea de-a 27-a reuniune la nivel înalt ibero-americană din Andorra

Descriere: Cea de-a 27-a reuniune la nivel înalt ibero-americană a șefilor de stat și de guvern va avea loc în Principatul Andorra în 2020. Andorra, cel mai recent și mai mic membru al Conferinței ibero-americane, va găzdui această reuniune de cel mai înalt nivel politic, care cuprinde 19 țări latino-americane, alături de Spania, Portugalia și Andorra, cu scopul de a colabora în vederea realizării unor obiective comune, cum ar fi dezvoltarea durabilă. Desenul monedei prezintă un copac format din siluete umane și roți dințate. Siluetele umane simbolizează integrarea societății, a culturii și a educației pentru realizarea unui viitor durabil. Roțile dințate sugerează sinergia ideilor și propunerilor participanților la această reuniune la nivel înalt. Lângă copac se află logoul celei de-a 27-a reuniuni la nivel înalt. În partea superioară a acestuia, trei triunghiuri fac trimitere la culorile drapelului Andorrei. În partea sa inferioară, șase triunghiuri reprezintă deschiderea Andorrei către obiectivele de dezvoltare durabilă. În jurul desenului este gravată inscripția „XXVII CIMERA IBEROAMERICANA ANDORRA 2020” (Cea de-a 27-a reuniune la nivel înalt ibero-americană Andorra 2020). Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 73 500 de monede

Data emiterii: iunie 2020

Monaco

Obiectul comemorării: Aniversarea a 300 de ani de la nașterea Prințului Honoré al III-lea

Descriere: Desenul prezintă efigia Prințului Honoré al III-lea. În partea stângă figurează inscripția „HONORÉ III”, iar în partea dreaptă. denumirea țării emitente, „MONACO”. În partea de jos, în semicerc, este gravată inscripția „1720 – Naissance – 2020”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 15 000 de monede

Data emiterii: iunie 2020

Italia

Obiectul comemorării: Aniversarea a 150 de ani de la nașterea Mariei Montessori

Descriere: Un portret al Mariei Montessori într-o compoziție geometrică cuprinzând unele elemente didactice extrase din sistemul său educațional. În câmpul din dreapta, „RI”, acronimul Republicii Italiene; în stânga, litera „R”, identificând Monetăria din Roma; în dreapta, „LDS”, inițialele gravoarei Luciana De Simoni; în partea de sus și în cea de jos, datele „1870” și „2020”, anul nașterii pedagogei italiene și, respectiv, anul emiterii monedei; în jurul portretului, mențiunea „MARIA MONTESSORI”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 3 000 000 de monede

Data emiterii: iunie 2020

Grecia

Obiectul comemorării: 100 de ani de la unirea Traciei cu Grecia

Descriere: Desenul reproduce o monedă antică din orașul trac Abdera, pe care figurează un grifon. De-a lungul marginii interioare sunt inscripționate cuvintele „100 DE ANI DE LA UNIREA TRACIEI CU GRECIA” și „REPUBLICA ELENĂ”, precum și anul emiterii, „2020”, și o palmetă (simbolul monetăriei grecești). De asemenea, în partea stângă figurează monograma artistului (George Stamatopoulos). Regiunea Tracia, situată în colțul nord‐estic al țării, s-a unit cu Grecia după încheierea Primului Război Mondial. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 750 000 de monede

Data emiterii: mai 2020

Belgia

Obiectul comemorării: Jan van Eyck

Descriere: Partea interioară a monedei înfățișează portretul faimosului artist flamand Jan van Eyck, alături de semnătura acestuia, o paletă de pictor, care conține și inițialele LL, făcând trimitere la graficianul monedei, Luc Luycx, și două pensule. Deasupra acestuia este înscris numele J. van Eyck. Având în vedere că Monetăria Regală din Țările de Jos va bate monedele, simbolul monetăriei din Utrecht, caduceul zeului Mercur, este situat în partea stângă, alături de marca directorului monetăriei din Belgia, stema localității Herzele. Codul țării, „BE”, și anul emiterii, „2020”, sunt inscripționate în partea dreaptă. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 155 000 de monede

Data emiterii: mai 2020

Portugalia

Obiectul comemorării: 75 de ani de la înființarea Organizației Națiunilor Unite

Descriere: Desenul redă sigla ONU. În partea de sus sunt gravate anul emiterii, „2020”, denumirea țării emitente, „PORTUGAL”, și inscripția „UN 75 YEARS”. Sub cuvintele „UN” și „YEARS” se află traducerea acestora în limba portugheză: „ONU” și „ANOS”. În partea stângă este inscripționat numele monetăriei, „CASA DA MOEDA”, iar în partea dreaptă, cel al gravorului, „ANDRÉ LETRIA”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 510 000 de monede

Data emiterii: mai 2020

Malta

Obiectul comemorării: Templele preistorice Skorba – sit al patrimoniului mondial UNESCO

Descriere: Pe monedă este gravat Skorba, un templu preistoric aflat în apropierea cătunului Zebbiegh, în nord-vestul Maltei. Complexul este alcătuit din două temple construite unul lângă celălalt. Ele au fost amplasate pe ruinele unei așezări mult mai vechi, ale cărei vestigii au fost descoperite în afara complexului format din cele două temple. Skorba nu are monumentalitatea altor temple de pe insulele malteze. Cu toate acestea, situl este deosebit de important, deoarece le-a permis arheologilor să documenteze evoluția culturală preistorică a Maltei și să stabilească faptul că insulele au fost locuite pentru prima dată în jurul anului 5 000 î. Hr. În partea de sus a desenului apare inscripția „SKORBA TEMPLES 3600-2500 BC”. În partea de jos figurează denumirea țării emitente, „MALTA”, și anul emiterii, „2020”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 170 000 de monede

Data emiterii: mai 2020

Cetatea Vaticanului

Obiectul comemorării: 100 de ani de la nașterea Papei Ioan Paul al II-lea

Descriere: Desenul prezintă o imagine a Papei Ioan Paul al II-lea, casa în care s-a născut și bazilica din apropierea locuinței sale din Wadowice, Polonia. În partea din stânga sus, în semicerc, figurează inscripția „PAPA GIOVANNI PAOLO II”. În dreapta apar anii „1920 2020” și simbolul monetăriei, „R”. În partea de jos, în semicerc, este inscripționată denumirea țării emitente, „CITTA’ DEL VATICANO”. Sub imaginea bazilicii sunt înscrise numele artistului, „G. TITOTTO”, și inițialele gravoarei, „M.A.C. INC” (Maria Angela Cassol, gravoare). Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 101 000 de monede

Data emiterii: mai 2020

San Marino

Obiectul comemorării: 500 de ani de la moartea lui Rafael

Descriere: Desenul reproduce profilul Madonei, detaliu al frescei „Madonna di Casa Santi”, prima capodoperă a foarte tânărului Rafael, pictată în casa familială din Urbino, care adăpostește în prezent prestigioasa Academie Raffaello. Fresca o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria, care îl ține pe pruncul Iisus adormit pe genunchi, și este impregnată de delicatețea intimității dintre mamă și fiu, o temă care revine în creația sa artistică. În partea dreaptă sus apar denumirea țării emitente, „SAN MARINO”, și anii „1520” și „2020”. În partea de jos se află inscripția „RAFFAELLO”, în dreapta, inițialele autoarei Annalisa Masini, „AM”, iar în stânga, litera „R”, care indică Monetăria din Roma. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 54 000 de monede

Data emiterii: martie 2020

Lituania

Obiectul comemorării: Aukštaitija (din seria regiunilor etnografice ale Lituaniei)

Descriere: Desenul prezintă o stemă reprezentând un cavaler în armură cu o sabie în mâna dreaptă. Stema este susținută de doi îngeri, care glorifică și protejează în mod simbolic Aukštaitija, una dintre cele mai importante regiuni ale Lituaniei și leagănul statalității țării. Dedesubt se află o inscripție latină, „PATRIAM TUAM MUNDUM EXISTIMA” (CONSIDERĂ CĂ ÎNTREAGA LUME ESTE PATRIA TA). Desenul este înconjurat de inscripții: „LIETUVA” (denumirea țării emitente), „AUKŠTAITIJA”, anul emiterii, „2020”, și simbolul monetăriei din Lituania. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 500 000 de monede

Data emiterii: martie 2020

Estonia

Obiectul comemorării: Aniversarea a 200 de ani de la descoperirea Antarcticii

Descriere: Descoperirea are legătură cu Estonia, deoarece unul dintre primii oameni care au văzut Antarctica în 1820 a fost Fabian Gottlieb von Bellingshausen, un marinar german din țările baltice, născut în Saaremaa, care a scris despre această descoperire. Desenul prezintă motivul unei nave cu pânze. De asemenea, pe monedă sunt gravate inscripțiile „Fabian Gottlieb von Bellingshausen” și „ANTARKTIKA 200”, denumirea țării, „EESTI”, și anul emiterii, „2020”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 750 000 de monede

Data emiterii: martie 2020

Spania

Obiectul comemorării: Siturile patrimoniului cultural și natural mondial UNESCO – Aragón și arhitectura mudejară specifică Aragonului

Descriere: Desenul redă imaginea Turnului El Salvador din Teruel. În partea stângă, cu majuscule, figurează cuvântul „ESPAÑA”, iar în partea dreaptă, simbolul monetăriei și, sub acesta, anul emiterii, „2020”. În partea superioară, în centru, este inscripționat, în arc de cerc și cu majuscule, textul „ARQUITECTURA MUDEJAR DE ARAGÓN”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 4 000 000 de monede

Data emiterii: februarie 2020

Germania

Obiectul comemorării: Brandenburg din seria „Landuri federale” (Bundesländer)

Descriere: Desenul prezintă Palatul Sanssouci. În jumătatea superioară a cercului interior al monedei sunt inscripționate simbolul monetăriei respective („A”, „D”, „F”, „G” sau „J”), inițialele artistului și anul „2020”. În jumătatea inferioară sunt gravate denumirea „BRANDENBURG” și codul țării emitente (Germania), „D”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 30 000 000 de monede

Data emiterii: februarie 2020

Belgia

Obiectul comemorării: Anul internațional al sănătății plantelor (International Year of Plant Health – IYPH) 2020

Descriere: Partea interioară a monedei include logoul oficial al IYPH 2020, care reprezintă frunze, și textul „INTERNATIONAL YEAR OF PLANT HEALTH”. Frunzele simbolizează plantele sănătoase ca sursă a oxigenului pe care îl respirăm, a hranei pe care o consumăm și a tuturor formelor de viață de pe Pământ. Această imagine pozitivă a frunzelor protejate de dăunători și de boli mortale formează un cerc, care reprezintă lumea și subliniază faptul că sănătatea și protecția plantelor reprezintă o problemă mondială. Sănătatea plantelor este esențială pentru eradicarea foametei, reducerea sărăciei, protejarea mediului și impulsionarea dezvoltării economice. Având în vedere că Monetăria Regală din Țările de Jos va bate monedele, simbolul monetăriei din Utrecht, caduceul zeului Mercur, este prezent în partea dreaptă. Simbolul directorului monetăriei din Belgia, stema localității Herzele, este situat în partea stângă. Codul țării, „BE”, și anul emiterii, „2020”, se află în partea de jos. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 755 000 de monede

Data emiterii: februarie 2020

Estonia

Obiectul comemorării: Centenarul Tratatului de pace de la Tartu

Descriere: Tratatul a fost semnat între Estonia și Rusia sovietică la data de 2 februarie 1920 și a stabilit frontiera estică a Estoniei, punând capăt războiului de independență. Desenul înfățișează un copac ale cărui ramuri maschează cuvintele „TARTU RAHU” (Tratatul de pace de la Tartu). Desenul prezintă, de asemenea, denumirea țării emitente, „EESTI”, și data emiterii, „2 februarie 2020”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1 000 000 de monede

Data emiterii: februarie 2020

Italia

Obiectul comemorării: Cea de-a 80-a aniversare a înființării „Corpo Nazionale dei Vigili del Fuoco” (Departamentul național al pompierilor)

Descriere: Desenul prezintă, în centru, logoul Departamentului național al pompierilor. În partea stângă sunt gravate literele „RI”, acronimul Republicii Italiene, iar în partea dreaptă, anul emiterii monedei, „2020”, și litera „R”, simbolul monetăriei din Roma. În partea de jos apar inițialele autoarei Luciana De Simoni, „LDS”. În partea de sus, în arc de cerc, figurează inscripția „CORPO NAZIONALE DEI VIGILI DEL FUOCO”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 3 000 000 de monede

Data emiterii: ianuarie 2020

Luxemburg

Obiectul comemorării: Aniversarea a 200 de ani de la nașterea Prințului Henri

Descriere: Desenul prezintă, în partea dreaptă, efigia Alteței Sale Regale Marele Duce Henri, iar în partea stângă, efigia Prințului Henri. În partea inferioară figurează denumirea țării emitente, „LUXEMBOURG”, și anul „2020”. În partea stângă, în arc de cerc, se află inscripția „Prince Henri d’Orange-Nassau”, iar sub efigia sa sunt gravați anii „1820-1879”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 500 000 de monede

Data emiterii: ianuarie 2020

Grecia

Obiectul comemorării: 2 500 de ani de la bătălia de la Termopile

Descriere: Desenul redă un coif grecesc antic. De-a lungul marginii interioare sunt inscripționate cuvintele: „2 500 DE ANI DE LA BĂTĂLIA DE LA TERMOPILE” și „REPUBLICA ELENĂ”. Pe fundal figurează, de asemenea, anul emiterii, „2020”, și o palmetă (simbolul monetăriei grecești). În partea de jos, la dreapta coifului, este vizibilă monograma artistului (George Stamatopoulos). Deși s-a încheiat cu înfrângerea grecilor, Bătălia de la Termopile rămâne un simbol atemporal al rezistenței eroice. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 750 000 de monede

Data emiterii: ianuarie 2020