Monede comemorative de 2 EUR – seria 2024
Unele descrieri ale monedelor de pe această pagină se bazează pe informații preluate din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și, prin urmare, pot fi ușor diferite de alte materiale publicate pe acest website.
Portugalia
Obiectul comemorării: Participarea Portugaliei la cea de-a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice
Descriere: Desenul redă un ansamblu de elemente dispuse în formă de inimă, reprezentând o îmbrățișare colectivă. Inima este înconjurată de 15 cercuri, care fac trimitere, în mod simbolic, la cercurile olimpice și la continentele pe care le reprezintă. Deasupra vârfului inimii se află stema Portugaliei, iar în centru este gravat logoul Comitetului Olimpic portughez, evocând ideea că inimile portughezilor vor bate la unison pentru Echipa Olimpică a Portugaliei la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Sub forma inimii figurează inscripția „Equipa Olímpica Portugal” și anul „2024”, în stânga, simbolul monetăriei „Casa de Moeda” (denumirea monetăriei portugheze), iar în dreapta, numele graficianului. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 520 000 de monede
Data emiterii: iulie 2024
Grecia
Obiectul comemorării: 50 de ani de la restaurarea democrației în Grecia
Descriere: Moneda prezintă clădirea Parlamentului elen, înconjurată de textele „50 ΧΡΟΝΙΑ ΑΠΟ ΤΗ ΜΕΤΑΠΟΛΙΤΕΥΣΗ” („50 DE ANI DE LA RESTAURAREA DEMOCRAȚIEI ÎN GRECIA”) și „ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ” („REPUBLICA ELENĂ”). În partea de jos este gravată o palmetă (simbolul monetăriei grecești). Căderea juntei coloneilor la data de 24 iulie 1974 a marcat restaurarea democrației în Grecia, după șapte ani de dictatură. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 750 000 de monede
Data emiterii: iulie 2024
Grecia
Obiectul comemorării: 150 de ani de la nașterea scriitoarei Penelope Delta
Descriere: Desenul înfățișează un portret al scriitoarei Penelope Delta. Portretul este încadrat de mențiunile „ΠΗΝΕΛΟΠΗ ΔΕΛΤΑ 1874-1941” („PENELOPE DELTA 1874-1941”) și ”ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ” („REPUBLICA ELENĂ”). În partea stângă se află o palmetă (simbolul monetăriei grecești), iar în partea dreaptă este gravat anul emiterii. Penelope Delta a fost o deschizătoare de drumuri în literatura pentru copii din Grecia. Generații întregi de copii greci au crescut cu cărțile sale, care sunt în continuare populare. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 750 000 de monede
Data emiterii: iulie 2024
Malta
Obiectul comemorării: Albina meliferă malteză
Descriere: Desenul a fost creat de Maria Anna Frisone și ilustrează albina meliferă malteză (Alpis Mellifera Ruttneri), una dintre speciile endemice de floră și faună de pe insulele malteze. Desenul redă o albină, cu o floare și un fagure pe fundal. Moneda aduce în atenția publică una dintre speciile endemice din Malta, înglobând rolul albinei, care polenizează florile și produce miere. În partea stângă figurează denumirea țării emitente, „MALTA”, iar în partea dreaptă este gravat anul emiterii, „2024”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 85 500 de monede
Data emiterii: iunie 2024
Finlanda
Obiectul comemorării: Alegeri și democrație
Descriere: Desenul prezintă buletine de vot stilizate. Buletinele de vot sunt alcătuite din cercuri și dreptunghiuri. Tema este abstractă, dar totuși identificabilă. Pe monedă sunt redate opt buletine de vot, parțial suprapuse, care creează forme geometrice mai mici la intersecțiile dintre suprapuneri. Anul „2024” este înscris în partea de jos. Inițialele „FI” sunt gravate în partea dreaptă, ușor deasupra liniei mediane. În partea dreaptă a inelului interior apare, în arc de cerc, textul „VAALIT ♦ DEMOKRATIA”. Inscripția „VAL ♦ DEMOKRATIA” figurează, tot în arc de cerc, în partea stângă a inelului interior. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 400 000 de monede
Data emiterii: primăvara anului 2024
Estonia
Obiectul comemorării: Albăstreaua – floarea națională a Estoniei
Descriere: Desenul redă conturul unei albăstrele, cu inscripția „CENTAUREA CYANUS” (denumirea latină a albăstrelei) gravată, în semicerc, în partea din stânga sus. În partea de jos este inscripționată denumirea țării emitente, „EESTI”, dedesubtul căreia apare anul emiterii, „2024”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 1 000 000 de monede
Data emiterii: trimestrul II 2024
Monaco
Obiectul comemorării: 500 de ani de la semnarea Tratatului cu Carol Quintul
Descriere: Pe monedă apare efigia lui Carol Quintul. În partea de sus, în semicerc, este inscripționată denumirea țării emitente, „MONACO”. În partea de jos figurează inscripția „1524 – TRAITE AVEC CHARLES QUINT (Tratat cu Carol Quintul) – 2024”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 15 000 de monede
Data emiterii: iunie 2024
Croația
Obiectul comemorării: Varaždin (Stari grad Varaždin – Orașul vechi Varaždin)
Descriere: Desenul ilustrează fortăreața Castelului Varaždin (secolele XII-XVI). Varaždin este menționat pentru prima dată în anul 1181. Înregistrând pierderi semnificative de vieți omenești în urma invaziei tătare din 1242, orașul a fost construit ca o fortăreață regală, care a devenit ulterior cunoscută sub denumirea „Orașul vechi”. Aspectul său s-a schimbat de-a lungul secolelor: de la o fortăreață medievală puternică, înconjurată de șanțuri de apărare umplute cu apă, până la principala fortăreață și armurărie a Graniței Militare Slavone și cartierul general al orașului Varaždin, devenind apoi un frumos castel renascentist. În prezent, Orașul vechi este cea mai importantă și mai grandioasă construcție istorică a orașului Varaždin, un monument de primă clasă al patrimoniului arhitectural croat. Pe monedă sunt înscrise, de asemenea, denumirea țării emitente, „HRVATSKA” („Croația”), anul emiterii, „2024”, și cuvintele „STARI GRAD VARAŽDIN” („Orașul vechi Varaždin”), toate acestea fiind gravate circular în partea de sus și în partea de jos a desenului. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 200 000 de monede
Data emiterii: iunie 2024
Malta
Obiectul comemorării: Iċ-Ċittadella (Citadela)
Descriere: Desenul a fost creat de Noel Galea Bason și ilustrează orașul fortificat, cunoscut la nivel local sub denumirea „Iċ-Ċittadella” („Citadela”), de pe Insula Gozo, a doua insulă ca mărime din arhipelagul maltez. În forma lor actuală, fortificațiile care înconjoară „Ċittadella” au fost construite și modificate de Ordinul Sfântului Ioan. Desenul redă o imagine a orașului cu zidurile fortificate. În partea stângă jos este gravată denumirea țării emitente, „MALTA”, iar în partea dreaptă jos este înscris anul emiterii, „2024”. În partea de sus se află inscripția „ĊITTADELLA”, iar dedesubt, mențiunea „GOZO”. Intenția este ca această monedă să fie inclusă într-o serie dedicată orașelor fortificate din Malta, de exemplu Mdina și Valletta, care fac parte integrantă din patrimoniul cultural maltez și european. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 85 500 de monede
Data emiterii: iunie 2024
Franța
Obiectul comemorării: Turnul Eiffel
Descriere: Cu ocazia numărătorii inverse până la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, Monnaie de Paris sărbătorește parcursul prin Paris către aceste jocuri, precum și patrimoniul său propriu. La 100 de ani de la Jocurile Olimpice din 1924, capitala franceză găzduiește din nou ediția de vară a acestora. Este un eveniment a cărui rezonanță internațională s-a amplificat treptat în anii care l-au precedat, culminând în 2024 cu emiterea a două monede comemorative de 2 EUR dedicate Jocurilor Olimpice. Desenul evocă Franța prin intermediul unor clădiri emblematice : Turnul Eiffel și Bazilica Notre Dame de la Garde din Marsilia. Pe fundal, o floare de tiară simbolizează Insula Tahiti, unde vor avea loc probele de surfing. Turnul Eiffel este redat în mișcare, susținând valorile sportului. Brațele sale sunt alcătuite din 73 de nituri simbolizând comunitățile-gazdă. Pentru prima dată, simbolurile olimpice și paralimpice sunt reunite pentru a sărbători Jocurile pentru toți. Anul, codul țării emitente, „RF”, precum și simbolurile monetăriei sunt înscrise pe pista de atletism. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 24 000 000 de monede
Data emiterii: mai 2024
Cetatea Vaticanului
Obiectul comemorării: Aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Guglielmo Marconi
Descriere: Desenul prezintă portretul lui Marconi în centru, precum și portretul Papei Pius al XI-lea la dreapta și pe cel al viitorului Papa Pius al XII-lea la stânga. În partea dreaptă sus, în semicerc, se află inscripția „GUGLIELMO MARCONI”, iar sub aceasta, anii „1874” și „2024”. În partea de jos este inscripționată denumirea „CITTÀ DEL VATICANO”, urmată de numele artistei, „L. PANCOTTO” (Loredana Pancotto). În partea stângă este gravat simbolul monetăriei, „R”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 82 900 de monede
Data emiterii: mai 2024
Belgia
Obiectul comemorării: Lupta împotriva cancerului în Belgia
Descriere: În centrul desenului se află o panglică, utilizată ca simbol universal pentru a exprima implicarea în lupta împotriva cancerului. Panglica se extinde pe lateral în linii curbate, simbolizând activitatea inimii redată pe un monitor, ca expresie a vieții și a vitalității. În partea de sus sunt ilustrate trei linii, făcând trimitere la un curcubeu (ca simbol al speranței și al consolării). Pe linia de jos sunt înscrise codul țării, „BE”, și anul, „2024”. În partea inferioară a monedei sunt gravate inscripții în limbile franceză și neerlandeză: „Lutte contre le cancer” - „Strijd tegen kanker”. În partea stângă, deasupra inscripțiilor, apar inițialele autoarei, Iris Bruijns. Întrucât Monetăria Regală din Țările de Jos va bate monedele, simbolul monetăriei din Utrecht, caduceul zeului Mercur, este redat în partea de jos a monedei, alături de marca directorului monetăriei din Belgia, o floarea de aster în fața unui pahar Erlenmeyer. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 2 130 000 de monede
Data emiterii: mai 2024
Portugalia
Obiectul comemorării: 50 de ani de la revoluția din 25 aprilie 1974
Descriere: 25 aprilie 1974 este data revoluției care a marcat instituirea regimului democratic în Portugalia și începutul unei serii de transformări economice, sociale și culturale profunde care au condus la europenizarea țării. În centrul desenului, o garoafă simbolizează revoluția, înconjurată de mai multe cercuri excentrice care sugerează că acțiunile și convingerile oamenilor se pot schimba de-a lungul anilor, dar rămân, în esență, fidele principiilor revoluției. Pe margine, în partea dreaptă, sunt gravate versul „Esta é a madrugada que eu esperava” (Aceștia sunt zorii pe care îi așteptam) și numele autoarei sale, poeta „Sophia de Mello Breyner Andresen”, iar la stânga este redată stema națională și sunt inscripționate mențiunile „Portugal” și „25 aprilie 1974_2024”, urmate de numele artistului și de simbolul monetăriei, „Casa da Moeda” (denumirea monetăriei portugheze). Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 515 000 de monede
Data emiterii: aprilie 2024
San Marino
Obiectul comemorării: A 50-a aniversare a Declarației drepturilor cetățenilor și a principiilor fundamentale ale Republicii San Marino
Descriere: În centru este reprezentată o carte deschisă cu inscripția „I DIRITTI DELLA PERSONA UMANA SONO INVIOLABILI” (Drepturile persoanei umane sunt inviolabile), preluată din articolul 5 din Legea nr. 59 din 8 iulie 1974 „Declarația drepturilor cetățenilor și a principiilor fundamentale ale ordinii juridice sanmarineze”. În partea de sus se află silueta Statuii Libertății și cea a Palatului Public, precum și denumirea țării emitente, „SAN MARINO”. În partea stângă este gravată litera „R”, simbolul monetăriei din Roma. În centru jos sunt inscripționate anul emiterii, „2024”, și inițialele gravorului Emanuele Ferretti („E.F. INC. ”). Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 56 000 de monede
Data emiterii: aprilie 2024
Spania
Obiectul comemorării: 200 de ani de la crearea Poliției Naționale ca forță de securitate a statului
Descriere: Desenul prezintă emblema Poliției Naționale, înconjurată de inscripțiile: „ESPANA- POLICIA NACIONAL 1824-2024”. În partea inferioară dreaptă a emblemei figurează simbolul monetăriei, „Eme Coronada”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 1 500 000 de monede
Data emiterii: trimestrul I 2024
Spania
Obiectul comemorării: Recunoașterea orașului Sevilla (Archivo de Indias, Real Alcazar de Sevilla y Catedral de Sevilla) ca parte a patrimoniului mondial UNESCO
Descriere: Pe monedă este redată o perspectivă a „Patio de las Doncellas” din Palatul Real Alcåzar din Sevilla. În partea de sus este gravată, în arc de cerc și cu majuscule, inscripția „SEVILLA”, iar dedesubt apare simbolul monetăriei, „Eme Coronada”. În partea de jos, tot în arc de cerc și cu majuscule, se află inscripția „ESPANA” și anul emiterii, „2024”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 1 500 000 de monede
Data emiterii: trimestrul I 2024
Belgia
Obiectul comemorării: Președinția belgiană a Consiliului UE
Descriere: Desenul înfățișează un stol de păsări (rândunele), care simbolizează modul în care funcționează Uniunea Europeană, membrii acesteia evoluând împreună, în grup, dar dispunând fiecare de o marjă de manevră individuală, ceea ce creează o entitate complexă și dinamică. Prin urmare, grupul reprezintă, în primul rând, comunitatea. În timpul zborului, există întotdeauna o rândunea care preia conducerea și antrenează după ea întregul grup, cum va fi cazul Belgiei în primul semestru al anului 2024. Cele 27 de păsări simbolizează, de asemenea, numărul total al statelor membre ale UE. Codul țării, „BE”, este plasat între păsări, în partea superioară dreaptă a desenului. Sub stolul de păsări, în spațiul liber din jumătatea inferioară a desenului, este gravată inscripția „BELGIAN PRESIDENCY OF THE COUNCIL OF THE EU 2024”. În extremitatea stângă se află inițialele autoarei desenului, Iris Bruijns. Întrucât Monetăria Regală din Țările de Jos va bate monedele, simbolul monetăriei din Utrecht, caduceul zeului Mercur, este prezent, de asemenea, în extremitatea stângă, deasupra acestuia aflându-se marca directorului monetăriei din Belgia, o floare de aster în fața unui pahar Erlenmeyer. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 2 128 500 de monede
Data emiterii: trimestrul I 2024
Germania
Obiectul comemorării: Cea de a 175-a aniversare a Constituției de la Frankfurt (cunoscută și sub denumirea „Constituția de la Biserica Sfântul Pavel”, care a fost prima încercare de a crea un stat național german unificat)
Descriere: Moneda prezintă mai multe planuri tematice. În prim-plan se află o reprezentare în perspectivă a Bisericii Sfântul Pavel, cu reprezentanții adunării constituționale naționale intrând înșiruiți în biserică. Aceasta se suprapune peste o imagine care redă documentul constituțional și o pană de scris, simbolizând rezultatul lucrărilor Parlamentului de la Frankfurt. Desenul este încununat cu trei alegorii feminine – Unitatea, Justiția și Libertatea – și cu drapelul tricolor (negru, roșu și auriu). Acest relief dinamic tridimensional evocă atemporalitatea principiilor democratice de bază care au fost înscrise pentru prima dată, de o manieră fondatoare, în Constituția de la Frankfurt. Cercul interior al monedei conține, de asemenea, inscripția „PAULSKIRCHENVERFASSUNG 1849” („Constituția de la Biserica Sfântul Pavel 1849”), iar în partea de jos, anul emiterii, „2024”, codul țării emitente, „D”, simbolul monetăriei respective („A”, „D”, „F”, „G” sau „J”) și inițialele artistului berlinez Bodo Broschat. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 30 000 000 de monede
Data emiterii: martie 2024
Luxemburg
Obiectul comemorării: Cea de a 175-a comemorare a morții Marelui Duce Guillaume al II-lea
Descriere: Desenul înfățișează, în partea stângă, statuia ecvestră a Marelui Duce Guillaume al II-lea, iar în partea dreaptă, efigia Marelui Duce Henri privind spre stânga. Textele „GROUSSHERZOGE VU LÉTZEBUERG” și „GUILLAUME II 1792-1849” sunt înscrise în arc de cerc în partea superioară stângă a desenului. Anul „2024” și cifra „175”, indicând comemorarea, apar sub efigia Marelui Duce Henri. Dat fiind că monetăria producătoare nu este cunoscută încă, simbolurile monetăriei ar putea fi adaptate în interiorul spațiului rezervat în acest scop. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 200 000 de monede
Data emiterii: ianuarie 2024
Luxemburg
Obiectul comemorării: Cea de a 100-a aniversare a semnării de către Marea Ducesă Charlotte a decretului Marelui Ducat privind emisiunea monedei divizionare din nichel, denumită în mod obișnuit „Feierstéppler”
Descriere: În centrul desenului este redată moneda luxemburgheză emisă în anul 1924, ilustrând un lucrător din industria siderurgică; această reprezentare este integrată în cifra „100” pentru a indica aniversarea primei emisiuni a uneia dintre cele mai „longevive” monede de franc luxemburghez. În partea superioară a desenului sunt înscrise denumirea țării emitente, „LÉTZEBUERG”, și anul, „2024”. În partea inferioară, desenul prezintă cuvântul „FEIERSTÉPPLER”, denumirea obișnuită și populară a acestei monede. Monograma (litera „H” cu o coroană deasupra) este o reprezentare a Marelui Duce Henri. Dat fiind că monetăria producătoare nu este cunoscută încă, simbolurile monetăriei ar putea fi adaptate în interiorul spațiului rezervat în acest scop. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 200 000 de monede
Data emiterii: ianuarie 2024
Franța
Obiectul comemorării: Jocurile Olimpice 2024 – Lupte
Descriere: Cu ocazia numărătorii inverse până la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, Monnaie de Paris sărbătorește parcursul prin Paris către aceste jocuri, precum și patrimoniul său propriu. La 100 de ani de la Jocurile Olimpice din 1924, capitala franceză găzduiește din nou ediția de vară a acestora. Este un eveniment a cărui rezonanță internațională s-a amplificat treptat în anii care l-au precedat, culminând în 2024 cu emiterea a două monede comemorative de 2 EUR dedicate Jocurilor Olimpice. În desen este reprezentat Hercule, un model iconografic utilizat des în emisiunile monetare din Franța, practicând lupte antice cu o himeră de pe Catedrala Notre-Dame – aluzie la Jocurile Olimpice din Antichitate. Ambii luptători apar în prim-plan, în fața Catedralei Notre-Dame. Pe fundal este redată o pistă de atletism, în partea stângă a acesteia fiind inscripționat logoul Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024. Pe pista de atletism figurează, de asemenea, anul, inițialele „RF”, precum și simbolurile monetăriei. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 510 000 de monede
Data emiterii: ianuarie 2024
Italia
Obiectul comemorării: Cea de a 250-a aniversare a înființării Corpului Guardia di Finanza
Descriere: Desenul prezintă, în centru, o versiune stilizată a simbolului heraldic al Corpului Guardia di Finanza: acesta ilustrează conceptul de securitate și oferă o viziune asupra rolului Corpului Guardia di Finanza în viitor, proslăvind trecutul și conjugându-l cu anii care vin și cu provocările cărora Corpul Guardia di Finanza va trebui să le facă față în continuare. Această emblemă include diferite elemente: munții, marea și cerul, care sunt ambientele naturale în care își desfășoară activitatea Corpul Guardia di Finanza; grifonul, un animal mitologic care, potrivit legendei, veghează la protejarea Trezoreriei, reprezentată de cufărul statului, și coroana ornată cu turnuri. În partea de sus, în semicerc, figurează inscripția „GUARDIA DI FINANZA”. În partea inferioară sunt înscrise literele „RI”, acronimul Republicii Italiene, și datele „1774-2024”, anul înființării Corpului Guardia di Finanza și, respectiv, anul emiterii monedei; în partea dreaptă se află litera „R”, simbolul monetăriei din Roma, și inițialele „MB” ale autoarei desenului, Marta Bonifacio. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 3 000 000 de monede
Data emiterii: ianuarie 2024
Italia
Obiectul comemorării: Rita Levi-Montalcini
Descriere: Desenul redă, în prim-plan, portretul bust al Ritei Levi-Montalcini, inspirat de o fotografie făcută de Manuela Fabbri; pe fundal apare un microscop, preluat de pe o medalie concepută de Gino Levi-Montalcini, fratele renumitei femei de știință, a cărui bază este în formă de potcoavă, simbolizând un talisman pentru decernarea Premiului Nobel pentru Medicină în 1986. Deasupra desenului apare, în arc de cerc, inscripția „RITA LEVI-MONTALCINI”, iar în partea stângă sunt gravate literele „RI”, acronimul Republicii Italiene, și litera „R”, simbolul monetăriei din Roma; în partea de jos este înscris anul emiterii monedei, „2024”; în dreapta figurează inițialele „SP” ale autoarei desenului, Silvia Petrassi. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 3 000 000 de monede
Data emiterii: ianuarie 2024
Germania
Obiectul comemorării: Mecklenburg-Vorpommern
Descriere: Moneda este dedicată statului (landului) german Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Este vorba despre cea de-a doua emisiune din a doua serie de monede comemorative de 2 EUR germane dedicate statelor (landurilor) germane. În fiecare an, o monedă aduce omagiu unuia dintre cele 16 landuri prin redarea unei clădiri sau a unui sit semnificativ. Ordinea în care sunt alese statele corespunde celei în care acestea asigură președinția prin rotație a Bundesrat, unul dintre cele cinci organe constituționale permanente ale Republicii Federale Germania, care reprezintă interesele landurilor. Desenul prezintă Königsstuhl, o formațiune emblematică de faleze de cretă și păduri de fag situată în Parcul Național Jasmund de pe Insula Rügen. Falezele sunt redate din perspectiva țărmului, monumentalitatea acestui sit natural unic fiind astfel evidențiată cu deosebită eficacitate. Prezența mării, a păsărilor și a oamenilor creează un efect de profunzime prin bogăția detaliilor. Caracterele tipografice moderne, în armonie cu pescărușul în zbor, sunt integrate cu măiestrie în relief. În jumătatea superioară a cercului interior al monedei figurează inscripția „MECKLENBURG VORPOMMERN”, anul emiterii, „2024”, codul țării emitente, „D”, iar în dreapta sus, litera „X”, reprezentând un spațiu rezervat pentru simbolul monetăriei respective („A”, „D”, „F”, „G” sau „J”). Inițialele artistului Michael Otto (din Rodenbach, Germania) sunt inscripționate în jumătatea inferioară a cercului interior. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele de pe drapelul european.
Tirajul emisiunii: 30 000 000 de monede
Data emiterii: ianuarie 2024