Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Consiliul guvernatorilor BCE adoptă un aviz cu privire la numirea noului preşedinte

9 iunie 2011

În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a adoptat un aviz cu privire la recomandarea Consiliului Uniunii Europene de numire a noului preşedinte al BCE.

Consiliul guvernatorilor nu a avut nicio obiecţie cu privire la candidatul propus, domnul Mario Draghi, care este o persoană ale cărei autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute, astfel cum este prevăzut la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

După emiterea avizului Consiliului guvernatorilor şi a avizului Parlamentului European, decizia privind numirea va fi adoptată de Consiliul European, pe baza voturilor exprimate de membrii acestuia reprezentând ţările din zona euro.

Avizul Consiliului guvernatorilor este disponibil pe website-ul BCE în toate limbile oficiale ale UE şi va fi publicat în scurt timp în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media

Website-ul nostru utilizează module cookie

Utilizăm module cookie funcționale pentru a stoca preferințele utilizatorilor; module cookie analitice pentru a optimiza performanța website-ului; module cookie ale unor părți terțe instalate de serviciile furnizate de acestea și integrate în website.

Poți opta să accepți sau să refuzi utilizarea acestora. Pentru mai multe informații sau pentru a-ți reevalua preferințele în ceea ce privește modulele cookie și jurnalele serverelor pe care le utilizăm:

Citește declarația noastră privind protecția vieții private

Află mai multe despre modul în care utilizăm modulele cookie