Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Zona euro în termeni comparativi

Ultima actualizare: 1 ianuarie 2023 (prima versiune publicată: 25 august 2017)

Euro aduce beneficii reale în viața cetățenilor europeni. Ca bancă centrală a zonei euro, BCE veghează asupra unei monede care unește aproximativ 350 de milioane de persoane, vorbitoare a peste 24 de limbi.

Ca uniune monetară formată din 20 de state membre, zona euro reprezintă o structură unică. Dar unde se situează zona euro în termeni comparativi pe plan internațional? Ce rezultate înregistrează din punct de vedere economic? Și ce înseamnă acest lucru pentru cetățenii europeni?

Câte persoane trăiesc în zona euro?

Cei aproximativ 350 de milioane de locuitori ai zonei euro reprezintă aproximativ 5% din populația lumii. Această cifră depășește populația Statelor Unite.

Euro area population


Zona euro este astfel una dintre cele mai mari economii ale lumii. De la înființarea sa, opt noi state au devenit membre ale acesteia și se așteaptă ca și alte state să adere în viitor.

Ce rezultate înregistrează zona euro din punct de vedere economic?

Populația zonei euro este deosebit de productivă. Similar altor economii puternic dezvoltate, sectorul serviciilor deține cea mai mare pondere în producția totală, fiind urmat de sectorul industrial și de un sector agricol relativ redus.

Major world economies by GDP per capita

Sources: Eurostat, World Bank and ECB calculations. Note: 2016; data for US, Japan and China are converted into OECD purchasing power parities (PPPs).

Producția robustă plasează zona euro în rândul celor mai mari economii ale lumii. În ceea ce privește produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, zona euro este a doua economie principală a lumii, poziție care reflectă nivelul ridicat de trai de care se bucură cetățenii europeni.

Dar în ceea ce privește schimburile comerciale internaționale?

Fiind o economie puternic industrializată, zona euro exportă pe piețele internaționale o mare parte a bunurilor și serviciilor pe care le produce. Multe dintre bunurile fabricate în zona euro, precum utilaje, produse farmaceutice, automobile și avioane, sunt renumite pe plan internațional.

Export of goods and services as a percentage of GDP

Sources: ECB data, OECD, IMF. Euro area: based on extra-euro area transactions.

De la înființarea sa în anul 1999, zona euro și-a menținut și chiar și-a consolidat poziția de lider în cadrul schimburilor comerciale internaționale. Principalii parteneri comerciali ai acesteia sunt Statele Unite, Regatul Unit și China, iar schimburile comerciale cu piețele emergente continuă să se intensifice.

Comparativ cu alte economii importante, zona euro este o economie deschisă. Deschiderea sa comercială a sporit considerabil din anul 2004, îndeosebi ca urmare a intensificării schimburilor comerciale cu noile state membre ale UE și cu China. Zona euro se află în centrul multor lanțuri de producție internaționale.

Nivelul ridicat al exporturilor are un efect pozitiv asupra ocupării forței de muncă, creșterii economice și investițiilor în zona euro, care sprijină, la rândul lor, prosperitatea generală a cetățenilor săi.

Cum este văzută moneda euro?

Euro a beneficiat de un grad ridicat de încredere atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Trei din patru cetățeni din zona euro își arată sprijinul pentru euro, potrivit sondajului Eurobarometru, un sondaj de opinie realizat semestrial de Comisia Europeană. Acesta reprezintă cel mai înalt nivel consemnat din anul 2004.

Pe plan internațional, euro se clasează pe locul al doilea, atât din perspectiva celor mai tranzacționate valute, cât și în rândul celor mai importante monede de rezervă. Aceasta reflectă nivelul ridicat al încrederii investitorilor din întreaga lume în stabilitatea și soliditatea economiei zonei euro.

Zona euro deține în continuare un rol de frunte în economia mondială. Acest aspect este în beneficiul cetățenilor săi și îi conferă acesteia mai multă greutate în cadrul economiei internaționale.

În plus, desigur, cetățenii zonei euro pot călători peste granițe în interiorul acestui spațiu monetar, fără a fi nevoie să preschimbe valută. De asemenea, aceștia pot compara prețurile la nivelul întregii zone euro pentru a identifica bunurile cele mai ieftine.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Mai mult pe aceeași temă