De ce efectuează BCE studii?
28 septembrie 2016
BCE, la fel ca alte bănci centrale importante, efectuează studii de cercetare din două motive principale. În primul rând, la baza deciziilor noastre în toate domeniile de lucru – politică monetară, stabilitate financiară, supraveghere bancară sau politică macroprudențială – stă o analiză aprofundată.
În al doilea rând, prin publicarea de lucrări, cercetătorii noștri stabilesc legături cu comunitatea academică, dând naștere unor discuții și dezbateri pe teme de relevanță pentru BCE. Acestea se reflectă în studiile efectuate de experții noștri, consolidând și mai mult premisele viitoarelor decizii adoptate de BCE.
Această activitate a devenit cu atât mai importantă, cu cât soluționarea unor probleme noi și complexe necesită lucrări analitice solide. Eficacitatea măsurilor neconvenționale și modul în care politica monetară interacționează cu alte politici (cea fiscală și cea structurală) reprezintă aspecte relativ recente care evidențiază cât de mult a crescut valoarea studiilor de calitate.
Ce legătură există între studii și politica monetară?
Deciziile de politică monetară ale BCE se regăsesc pe primele pagini ale ziarelor. Studiile furnizează atât analiza, cât și instrumentele de explorare a opțiunilor aflate în spatele acestor decizii. Totuși, niciun studiu individual nu trebuie interpretat ca fiind un ghid pentru politica viitoare a unei bănci centrale. Prin natura lor, studiile pot explora și propune uneori piste neortodoxe, care pot fi utile pentru stimularea unei dezbateri, dar care nu pot fi niciodată reflectate în decizii efective privind politicile.
Cercetătorii noștri furnizează Consiliului guvernatorilor informațiile de care are nevoie pentru a-și desfășura activitatea în cel mai eficace mod posibil. În termeni simpli, cu cât studiile sunt de o calitate superioară, cu atât mai bune sunt deciziile adoptate de BCE și capacitatea sa de a acționa cu eficacitate în vederea menținerii stabilității prețurilor. Prin urmare, efectuarea de studii de înaltă calitate, cu o bază conceptuală și empirică solidă, este esențială, întrucât furnizează BCE instrumentele de care are nevoie în scopul gestionării politicii monetare unice pentru cetățenii din țările care formează zona euro.
De exemplu, BCE s-a aflat în prim-planul dezvoltării de noi tipuri de modele econometrice care ne permit elaborarea de prognoze economice și analizarea consecințelor diferitelor scenarii referitoare la politici. Astfel de modele au fost adoptate ulterior de toate băncile centrale principale.
De la criza financiară a devenit tot mai important ca cercetarea să contribuie la identificarea de soluții noi pentru dificultăți noi. Un exemplu îl constituie modul în care studiile pe tema nivelului scăzut al ratelor dobânzilor au fost definitorii pentru instrumentul de politică monetară destinat transmiterii de semnale privind orientarea viitoare a politicii monetare, prin care banca centrală urmărește să influențeze comportamentul gospodăriilor populației și al companiilor, indicându-le la ce să se aștepte cu privire la ratele dobânzilor. Transmiterea de astfel de semnale este utilizată de toate băncile centrale principale.
Urmărește activitățile noastre de cercetare pe Twitter
Te interesează să afli informații, analize și alte noutăți puse la dispoziție de cercetători de la nivelul întregii Bănci Centrale Europene? Urmărește contul nostru Twitter gestionat de membri ai personalului.
De ce lucrările noastre includ avize juridice?
Lucrările produse de BCE se bazează pe expertiza membrilor personalului său. Depindem de capacitatea cercetătorilor noștri de a investiga metodologii noi și inovatoare, îndeosebi în contextul economic actual, precum și de a gândi liber. Acesta este motivul pentru care studiile efectuate la BCE sunt publicate sub numele autorilor. Acestea nu reprezintă neapărat punctele de vedere sau opiniile BCE ca instituție sau ale Consiliului guvernatorilor. De asemenea, acestea nu reflectă în mod necesar ansamblul studiilor care sunt luate în considerare la adoptarea deciziilor, dat fiind că unele studii economice rămân în interiorul BCE și, desigur, factorii de decizie își aduc, de asemenea, contribuția prin propria analiză și expertiză.
Cum decidem cu privire la temele studiilor?
Întrucât studiile servesc la adoptarea deciziilor BCE în materie de politici, temele sunt strâns legate de evoluțiile economice actuale. Prin această abordare, cercetătorii noștri furnizează rezultate care ajută BCE să analizeze mediul economic și să elaboreze răspunsuri adecvate privind politicile. De exemplu, aceștia investighează de ce și cum a fost afectat de criza financiară mecanismul de transmisie a politicii monetare.
Pe lângă aceste aspecte de actualitate, cercetătorii noștri reflectează, de asemenea, asupra unor chestiuni mai fundamentale. Care este legătura între politica monetară și cea macroprudențială? Cum își formează piețele financiare, gospodăriile populației și firmele anticipațiile privind măsurile viitoare de politică monetară și inflația? De ce creșterea economică la nivel mondial este scăzută și cât va dura acest fenomen? Răspunsurile la întrebări teoretice de acest tip ne ajută să înțelegem mai bine cauza și efectele interacțiunilor economice și să adoptăm deciziile corecte pentru a ne îndeplini mandatul.
Inițiativa pentru elaborarea de noi studii vine atât din partea cadrelor de conducere care au nevoie de răspunsuri, cât și din partea membrilor personalului în sine.
Produsele activității noastre de cercetare
Toate produsele activității noastre de cercetare sunt prezentate unui consiliu redacțional, care asigură că studiile sunt de înaltă calitate. Experții își prezintă lucrările, iar cele care îndeplinesc standardele necesare sunt publicate.
Research Bulletin | O publicație lunară destinată publicului larg. Aceasta prezintă o selecție de lucrări recente ale economiștilor BCE pe teme relevante legate de politici. |
Working Paper Series | Această serie include studii economice relevante pentru diferitele atribuții și funcții ale BCE și asigură un temei conceptual și empiric procesului decizional. Lucrările nu sunt definitivate și se adresează experților, astfel încât cititorii ar trebui să aibă cunoștințe solide de economie. Documentele de discuție diferă de caietele de studii standard, fiind mai accesibile și oferind o perspectivă mai echilibrată. Deși se bazează parțial pe o cercetare originală, acestea plasează analiza în contextul mai larg al literaturii de specialitate și au, de asemenea, în vedere, în mod explicit, perspectiva politicilor. |
Occasional Paper Series | O serie de lucrări pe teme legate de principalele atribuții și funcții ale BCE și ale Sistemului European al Băncilor Centrale. Lucrările se adresează unui public larg, dar pot fi necesare unele cunoștințe anterioare legate de tema abordată. |
Legal Working Paper Series | O serie dedicată cercetării și doctrinei juridice pe teme legate de principalele atribuții și funcții ale BCE și ale Sistemului European al Băncilor Centrale. Lucrările nu sunt definitivate și se adresează experților, astfel încât cititorii ar trebui să aibă cunoștințe în domeniul juridic. |
Statistics Paper Series | Această serie reprezintă un canal dedicat statisticienilor, economiștilor și altor profesioniști pentru publicarea de lucrări inovatoare în domeniul statisticii și al metodologiilor conexe de interes pentru băncile centrale. |